in care se arata ca in ultimele 10 zile am vazut/ auzit copii in real life, in poze/ la telefon. fericiti, alaturi de parintii lor grijulii si tineri care-i iubesc ca pe ochii din cap.  si asa cum imi bucurau mie ochii si sufletul, care nu-s parinte, mi-am amintit iarasi de oameni dragi si tineri, iubiti sau doar cunoscuti din auzite, care au disparut fulgerator dintre noi pentru ca n-a mai fost timp/chip sa se mai poata face ceva  si care n-au apucat fericirea asta.
pentru cei care, totusi, exista un leac dovedit ce i-ar putea pastra sanatosi alaturi de familie, resursele financiare sunt limitate, demersurile oficiale un chin teribil, iar timpul din ce in ce mai comprimat.
din durerea care-i macina continuu, putine lucruri ii pot ajuta si-i pot face za zambeasca. cel mai important, poate este prietenia. si odata cu asta, implicarea. aia sincera, cu toate resursele tale.
daca bantuiti pe facebook si twitter si dati de campania in sprijinul lui daniel raduta, n-o tratati cu ignore. poate n-aveti cum face vreo donatie, dar, cu un simplu share sau rt #draduta mesajul merge mai departe, din prieteni in prieteni pana la cei cu dare de mana.
niste zane tinere (mika.pana, #zanarim @ancabundaru @dianastoleru @ruxa @OanaPortase) si prietenii lor au reusit in scurt timp sa atraga atentia pe internet asupra cazului acestui tanar de 29 de ani, viitor tata, diagnosticat cu leucemie (care are nevoie de peste 110.000 de euro pt un transplant de maduva), mobilizand lume faina din blogosfera si nu numai.
faceti-va putin timp sa cititi postul mikai pana pe hotnews si mesajul lui mihnea maruta,  intrati pe site-ul lui daniel, sa vedeti cum puteti ajuta, puneti-va la lucru listele de prieteni, poate renuntati vreo 2 zile la cafea, poate aveti lucruri de licitat, relatii, sugestii, idei (like andrecrivat), pe care le-ati putea folosi incercand sa faceti cunoscuta o dorinta: aceea de a salva viata unui tanar.
nu stiu sa scriu mesaje umanitare. deseori m-am vazut analizandu-le aiurea, uneori le-am dat mai departe si f putine sunt cele pe care le-am sprijinit. m-au intristat, m-am simtit neputincioasa, am inghitit in sec, am trimis niste ganduri rugande catre doamne-doamne si cam atat. acum simt ca trebuie macar sa scriu cateva vorbe, sa donez cat de putin, sa trimit macar vorba mai departe. candva scriam dragut felicitari. dar cea mai draga urare am preluat-o de la o prietena draga si care mi-a adus o mare de senin intr-o zi trista: “sa traiesti, ca trebuiesti”. nu stiu cand e ziua lui daniel, dar ii transmit acelasi lucru, pentru aniversarile lui viitoare, la care veti contribui.

Continue reading →